Aliante politice

1. 8.04.2004 – ALIANŢA „DREPTATE ŞI ADEVĂR – PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – PARTIDUL DEMOCRAT”, cu denumirea prescurtată – „D.A.PNL – PD”


Sentinţa civilă nr.3/14.01.2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă pronunţată în dosarul nr.52/P/2003 – admite cererea formulată de petenţii Theodor Stolojan preşedintele PARTIDULUI NAŢIONAL LIBERAL şi TRAIAN BĂSESCU preşedinte al PARTIDULUI DEMOCRAT. Dispune înregistrarea în Registrul Alianţelor Politice al Tribunalului Bucureşti a Alianţei Dreptate şi Adevăr Partidul Naţional Liberal – Partidul Democrat după cum urmează:
- denumirea integrală a alianţei este „Dreptate şi Adevăr Partidul Naţional Liberal – Partidul Democrat”
- denumirea prescurtată a alianţei este „D.A.PNL – PD”
- semnul permanent al alianţei este compus din iniţialele denumirii Dreptate şi Adevăr sub forma D.A. adică din literele D şi A urmate de puncte, sub care se află denumirile celor două partide sub forma PNL – PD.
Respinge cererea de intervenţie formulată de Asociaţia revoluţionară Adevăr şi Dreptate Decembrie 1989 cu sediul în Bucureşti, B-dul Ferdinand, nr.141, sector 2, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în 5 zile de la comunicare.
Rămasă definitivă prin decizia civilă nr.187/5.03.2004 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă pronunţată în dosarul nr.710/2004 – anulează ca netimbrată contestaţia formulată de PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ împotriva sentinţei civile nr.3 din 14.01.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosar nr.52/P/2003, în contradictoriu cu intimata-petentă ALIANŢA „DREPTATE ŞI ADEVĂR PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – PARTIDUL DEMOCRAT”, prin Theodor Stolojan, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al Partidului Democrat. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de intervenienta Asociaţia revoluţionară „ADEVĂR ŞI DREPTATE Decembrie 1989” împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimata-petentă ALIANŢA „DREPTATE ŞI ADEVĂR PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL – PARTIDUL DEMOCRAT”, prin Theodor Stolojan, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al Partidului Democrat. Irevocabilă.
Sediul declarat: Bucureşti, Bd.Aviatorilor, nr.86, sector 1
Partidul Naţional Liberal – preşedinte Theodor Stolojan
Partidul Democrat – preşedinte Traian Băsescu

2. 4.05.2005- ALIANŢA PARTIDUL POPULAR EUROPEAN (Creştini Democraţi) şi DEMOCRAŢI EUROPENI – PPE-DE


Decizia civilă 3/9.02.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă – Dosar 1/P/2005. Admite cererea formulată de petenţii PARTIDUL RENAŞTEREA ROMÂNIEI cu sediul în Bucureşti, str.Mihai Eminescu nr.156, sector 2, şi PARTIDUL REVOLUŢIEI ROMÂNE cu sediul în Bucureşti, str.Blănari nr.23, sector 3.
Dispune înregistrarea în Registrul Special al alianţelor partidelor politice a Alianţei Partidul Popular European (Creştini Democraţi) şi Democraţi Europeni, cu sediul în Bucureşti, str.Mihai Eminescu nr.156, sectorul 2.
Anulează ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de intervenientul Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună. Cu drept de contestaţie.
Preşedinte: Partidul Renaşterea României – Preot Jurist doc.Aurel Rădulescu
Preşedinte: Partidul Revoluţiei Române – Ion Dicu
Decizia civilă nr.468/6.04.2005 a Secţiei a III-a Civilă pt.cauze cu minori şi de familie în dosarul nr.1051/2005.
Anulează ca netimbrată contestaţia formulată de contestatorul intervenient P.S.D. pt.Ş.E.S.M.B., împotriva deciziei civile 3 din 9.02.2005 a T.B.-S.a III-a Civ.în contradictoriu cu intimaţii PARTIDUL RENAŞTEREA ROMÂNIEI şi PARTIDUL REVOLUŢIEI ROMÂNE.
Irevocabilă.

Modificări (11.01.2010)– Sentinţa civilă nr. 10 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă în dosar nr. 2023/3/2009, în şedinţa publică din data de12.02.2009:
Admite cererea formulată de către Alianţa Partidul Popular European (Creştin Democrat) Democraţii Europeni, cu sediul ales în str. Elefterie nr. 11, ap.8, sector 5 Bucureşti.
Dispune înregistrarea protocolului de aderare a Partidului Popular din România la Alianţa Partidului Popular European (Creştin Democrat) Democraţii Europeni (PPE-DE) în Registrul altor forma de asociere a partidelor politice.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,12.02.2009.

Decizia civilă nr. 1137 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV a Civilă în dosar nr. 2023/3/2009, în şedinţa publică din data de 29.09.2009:
Anulează, ca netimbrată, contestaţia formulată de contestatorul PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ, împotriva Sentinţei civile nr. 10/12.02.2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III a Civilă în contradictoriu cu intimata-petentă Alianţa Partidul Popular European (Creştin Democrat) Democraţii Europeni
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică la data de 29.09.2009

3. 4.02.2008 – ALIANŢA UNIUNEA VERDE ECOLOGISTĂ – cu denumirea prescurtată „U.V.E.”


Sentinţa civilă nr.28/14.09.2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă în dosar nr.6362/3/2007: Admite acţiunea formulată de petentele PARTIDUL CREŞTIN DEMOCRAT, cu sediul în Bucureşti, şos. Olteniţei nr.188, sector 4 şi PARTIDUL VERDE, cu sediul în Bucureşti, str. Radna nr.47, sector 6.
Dispune înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a ALIANŢEI POLITICE „UNIUNEA VERDE ECOLOGISTĂ” având denumirea prescurtată „U.V.E.”
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de PARTIDUL VERDE prin copreşedinţi DRIMER DOLPHI, EŞANU ROBERT şi RÎPANU OVIDIU, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de PARTIDUL CREŞTIN DEMOCRAT prin preşedinte RÎPEANU OVIDIU, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de EŞANU ROBERT, ca neîntemeiată.
Anulează cererea de intervenţie în interes propriu formulată de PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ, ca netimbrată.
Cu drept de contestaţie în 5 zile de la comunicare.
Decizia civilă nr.680R/11.12.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Civilă şi Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuală în dosar nr.6362/3/2007: Anulează contestaţia formulată de către contestatorul intervenient EŞANU ROBERT împotriva sentinţei civile nr.28/14.09.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii petenţi PARTIDUL CREŞTIN DEMOCRAT, PARTIDUL VERDE şi intimaţii în interes propriu PARTIDUL VERDE prin copreşedinte RÎPANU OVIDIU, PARTIDUL VERDE prin copreşedinte DRIMER DOLPHI, PARTIDUL VERDE prin copreşedinte EŞANU ROBERT, PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ, ca netimbrată. Irevocabilă.

4. 05.09.2008 – ALIANŢA POLITICĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT + PARTIDUL CONSERVATOR (denumirea prescurtată Alianţa Politică „PSD + PC”).
Sentinţa civilă nr.16/06.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosar nr.18096/3/2008: Admite cererea formulată de petenta ALIANŢA POLITICĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT + PARTIDUL CONSERVATOR (denumirea prescurtată ALIANŢA POLITICĂ „PSD + PC”) cu sediul în str. Ion Ionescu de la Brad nr.1, sector 1 Bucureşti.
Dispune înregistrarea în Registrul Alianţelor Politice a ALIANŢEI POLITICE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT + PARTIDUL CONSERVATOR (denumirea prescurtată ALIANŢA POLITICĂ „PSD + PC”).
Cu drept de contestaţie în 5 zile de la comunicare.
Decizia civilă nr.1223/03.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosar nr.18096/3/2008: Respinge, ca inadmisibilă contestaţia formulată de contestatorul PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ , împotriva sentinţei civile nr.16/06.06.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosar nr.18096/3/2008, în contradictoriu cu intimatul ALIANŢA POLITICĂ PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT + PARTIDUL CONSERVATOR (denumirea prescurtată ALIANŢA POLITICĂ „PSD + PC”). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 03.09.2008.

5 – Alianţa Centru Dreapta Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator – denumirea prescurtată este „ACD”;


Modificări (29.06.2011) – Sentinţa civilă nr. 2 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă în dosar nr.2173/3/2011, în şedinţa publică din data de 04.02.2011:
Admite cererea formulată de petenţii Partidul Naţional Liberal cu sediul în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 86 sector 1, reprezentat de George Crin Antonescu în calitate de preşedinte şi Partidul Conservator cu sediul în Bucureşti, str. Muzeul Zambaccian nr. 17 sector 1 reprezentat de Daniel Constantin în calitate de preşedinte.
Dispune înregistrarea în Registrul Alianţelor Politice al Tribunalului Bucureşti a Alianţei de Centru Dreapta Partidul Naţional Liberal-Partidul Conservator după cum urmează:
- denumirea integrală a alianţei este Alianţa Centru Dreapta Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator;
- denumirea prescurtată este „ACD”;
- semnul permanent al alianţei este compus din o săgeată înscrisă în patrat sub care se află denumirea celor două partide PNL-PC;
- sediul alianţei Bucureşti Bd. Aviatorilor nr. 86 sector 1
Cu drept de contestaţie în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică , azi, 04.02..2011.

- Incheierea pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă în dosarul nr. 2173/3/2011
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 2173/3/2011, în sensul că se va consemna sentinţa civilă nr. 4 şi nu sentinţa nr. 2 cum din eroare s-a trecut.
Cu drept de contestaţie în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi 14.02.2011

- Decizia civilă nr. 140R pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX a Civilă şi pentru Cauze cu Proprietatea Intelectuală în dosar nr. 2173/3/2011 în şedinţa publică din data de 05.04.2011:

Anulează ca netimbrat[ contestatia formulată de contestatorul PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ, împotriva sentinţei civile nr. 2 din 04.02.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V a Civilă în dosarul nr. 2173/3/2011, în contradictoriu cu intimaţii PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL şi PARTIDUL CONSERVATOR
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică la data de 05.04.2011

6. 02.12.2011 - UNIUNEA SOCIAL LIBERALA - denumirea prescurtata USL

Sentinţa civilă nr. 20 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a-III-a Civilă în dosar nr.  17216/3/2011, în şedinţa publică din data de 01.09.2011:

 Anulează ca netimbrată cererea de intervenţie formulată de către PARTIDUL SOLIDARITĂŢII DEMOCRATICE PENTRU ŞANSE EGALE ŞI O SOCIETATE MAI BUNĂ cu sediul  în Bucureşti, B-dul Regina Maria nr. 1, bl. P5B, sc.2, et.4, ap.36, sector 4, în Bucureşti, str. Ioviţa nr. 10, bl.P-13, et.6, ap.26 şi 27, sector 5 şi în Bucureşti, str.11 Iunie nr. 30/A, cod poştal 040172, sector 4.

Declară nulă cererea de intervenţie privind pe STAVARACHE ROMEO domiciliat în municipiul Bacău, str. Mihai Eminescu nr. 11, judeţul Bacău – cu domiciliul procesual ales la Partidul Naţional Liberal-Filiala Bacău din str. Vasile Alecsandri nr.3.

Admite cererea principală formulată de petenţii PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT cu sediul în Bucureşti, Şos Kiseleff nr.10, sector 1 şi ALIANŢA DE CENTRU DREAPTA, PNL+PC (ACD) cu sediul în Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 86, sector 1.

Dispune înregistrarea şi înscrierea  în Registrul Alianţelor Politice a UNIUNII SOCIAL LIBERALE-USL

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01.09.2011
* Actul constitutiv al alianţei politice USL , se află la filele 4-5, în dosarul 17216/3/2011 - Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă. În acelaşi dosar se află şi Protocolul de funcţionare, la filele 6-19. Semnul permanent al U.S.L  este prezentat la fila 20 ,din acelaşi dosar, respectiv 17216/3/2011- Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă.

 Extras din Actul constitutiv filele 4-5 ale dosarului  nr.17216/3/2011- Tribunalul Bucureşti –Secţia a III a Civilă.

 

“[….. ]denumirea completă „Uniunea Social Liberală”, cu denumirea prescurtată „USL” şi având ca semn permanent semnele permanente alăturate ale PSD ( trei trandafiri sub care se află denumirea prescurtată PSD încadraţi într-un pătrat) şi ACD PNL-PC  (o săgeată încadrată într-un pătrat sub care se află denumirile prescurtate  PNL-PC) „

Comments are closed.